Decizie istorică la Budapesta: Căsătoriile între persoanele de acelaşi sex din străinătate, recunoscute ca uniuni de fapt

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Curtea Constituţională a Ungariei a decis miercuri că trebuie recunoscute ca uniuni de fapt căsătoriile încheiate în ţări unde căsătoria între persoanele de acelaşi sex este legală şi a calificat drept ilegal refuzul guvernului ultranaţionalist de la Budapesta de a face acest lucru, transmite EFE, potrivit Agerpres.

Potrivit Constituţiei adoptate în 2011 cu majoritatea absolută a partidului Fidesz, condus de premierul Viktor Orban, căsătoria este uniunea dintre un bărbat şi o femeie, motiv pentru care autorităţile au respins solicitările de recunoaştere a căsătoriilor între cupluri de acelaşi sex încheiate în străinătate, conform portalului Hvg.hu.

Curtea Constituţională face acum referire la un decret din 2016 în care guvernul Orban a stabilit că, deşi aceste căsătorii nu pot fi recunoscute, pot fi înregistrate ca uniuni de fapt, dar această dispoziţie nu a fost inclusă în reglementare.

Potrivit Curţii Supreme, recunoaşterea şi protecţia uniunilor între persoane de acelaşi sex "derivă din dreptul la demnitate umană, în principal din dreptul la autodeterminare", şi adaugă că, în acest sens, de peste 15 ani există forma legală a uniunilor de fapt, similară căsătoriei.

Această posibilitate nu a fost aplicată căsătoriilor între cupluri de acelaşi sex încheiate în străinătate, ceea ce încalcă Constituţia, conform acestei instanţe, care ordonă ca situaţia să fie remediată până la 31 octombrie de către Parlament.

De când a ajuns la putere în 2010, guvernul premierului Orban a limitat din punct de vedere legal drepturile persoanelor LGBTQ+.

După definirea în Constituţie a căsătoriei ca uniunea între un bărbat şi o femeie, guvernele premierului Orban au promovat legi ce interzic recunoaşterea legală a schimbării de gen şi a adopţiei pentru cuplurile de acelaşi sex.

Majoritatea parlamentară a Fidesz a aprobat recent mai multe modificări legale prin care se preconizează interzicerea organizării unui Gay Pride la sfârşitul lunii iunie.

Comisia Europeană a anunţat recent că analizează controversata reformă legală şi a avertizat că "nu va ezita" să adopte măsuri împotriva Ungariei dacă va considera necesar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel
OSZAR »