Legătura între atacul asupra Iranului și distrugerea bombardierelor strategice din Rusia

Vladimir Putin și Ali Khamenei Foto Youtube
Vladimir Putin și Ali Khamenei Foto Youtube

Aviația israeliană a atacat Iranul, distrugând sisteme de apărare antiaeriană, baze de rachete și facilități nucleare. A impresionat precizia bombardamentelor ”chirurgicale” prin care a eliminat câțiva lideri militari importanți și mai mulți oameni de știință implicați în fabricarea bombei atomice.

O imagine surprinsă în Teheran, de exemplu, arată blocul în care locuia un membru al Statului Major, fără  un geam spart: racheta a lovit din lateral peretele clădirii și a explodat în dormitorul generalului pe care, potrivit unui comunicat al dlui Khamenei, l-a ”martirizat”.

Este probabil ca racheta să fi fost trasă de la sol, sau de pe o clădire învecinată. Întreaga operațiune, de altfel, a beneficiat de sprijinul agenților din teren.

În 1986, când forțele aeriene ale Statelor Unite și Marii Britanii au bombardat Tripoli și au făcut praf palatul prezidențial, ca răspuns la un atentat orchestrat în Berlin de Muammar Ghadafi, dictatorul libian a scăpat ca prin minune. De fapt, Ghadafi, care își schimba în fiecare seară ascunzătoarea, nu se afla în locuința sa, iar informațiile de pe teren lipseau.

Cu totul alta e situația în Iran. Desigur, a evoluat mult tehnologia, sateliții de spionaj sunt tot mai performanți, dar fără agenți aflați în teren atacurile nu ar fi putut fi atât de precise.

Iar asta presupune că Mossad-ul găsește sprijin, că are colaboratori în rândul populației iraniene. Chiar dacă nu e organizată o mișcare de rezistență, iranienii care  detestă teocrația din Teheran sunt gata să-și riște viața pentru a o îndepărta.

Înainte de revoluția islamică, mii de israelieni lucrau sau trăiau în Iran. Majoritatea erau ingineri, consultanți militari, tehnicieni în agricultură sau constructori. Israelul ajuta Iranul să dezvolte sisteme moderne de irigații, cele două țări aveau programe comune de cercetare, companii israeliene erau implicate în construcția de drumuri, spitale, locuințe, baraje. Toți israelienii au fost forțați să plece din Iran în 1979, când Israelul a fost declarat „dușman” oficial de noul regim islamic condus de ayatolahul Khomeini, dar legăturile au rămas și acționează până azi.

La fel, în Rusia, legăturile cu ucrainienii. Ucraina a lovit cel puţin patru baze aeriene în care se aflau bombardiere strategice din interiorul Rusiei,  folosind 117 de drone lansate din containere montate pe TIR-uri parcate în apropierea ţintelor. Operațiunea, coordonată de Serviciul secret ucrainian - SBU, a avut sprijin din interior.

Există fisuri în monolitul deasupra căruia tronează un Putin sau un Khamenei. Dictaturile sunt vulnerabile, din acest punct de vedere: colaborarea cu inamicul regimului devine singura formă de opoziție posibilă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel
OSZAR »