Mișu Negrițoiu povestește un moment uitat: "România a avut standing ovation pe stadionul din Los Angeles"

Mișu Negrițoiu își aniversează ziua la podcastul Avangarda, cu Ionuț Vulpescu, dezvăluind detalii din alegerea carierei profesionale, din provocările de ministru al Reformei și din experiența economică și politică din perioada de aur a României în relația ei cu U.E. După Revoluție, Mișu Negrițoiu a fost implicat activ în procesul de reformă economică: a fost ministru de stat responsabil cu coordonarea reformei economice, consilier prezidențial în mandatul președintelui Ion Iliescu și apoi a activat timp de 17 ani în ING Bank România, una dintre primele bănci internaționale prezente activ pe piața locală, din care 6 ani ca director general

Iată o parte a discuției dintre Mișu Negrițoiu și Ionuț Vulpescu:

I.V.: Pasiunea călătoriei a rămas și ați avut șansa asta să călătoriți mult și înainte de Revoluție și după aceea. Ați fost înainte de Revoluție în 1984, am citit și e bine că ați făcut dumneavoastră, cele mai bune biografii sunt cele scrise de tine însuți. Ați fost atașat olimpic la Olimpiada de la Los Angeles în 1984, care e cea mai bună performanță a României din istoria participării la Jocurile Olimpice. Iată că la anul din nou Los Angeles va găzdui o parte din Olimpiadă. Cum a fost să fiți la Los Angeles în 1984?

M.N.: Ziceam că am avut ocazii în viață care au fost peste ceea ce am visat eu și ceea ce am vrut eu să fac. Ce s-a întâmplat în 1984? Sunt câteva date istorice, să zicem așa, când România a intrat în încetare de plăți în 1982 sau 1983. În 1981 s-au redus dramatic volumul comerțului istoric, mai ales al importurilor și o campanie de fapt ideologizată ca să plătească toate împrumuturile către Banca Mondială și toate împrumuturile externe pe care le aveau și atunci au trecut dintr-o extremă în alta, de fapt, că plata în punctul lor în avans a secătuit economia și a deteriorat substanțial nivelul de trai și până la urmă tensiunea mare în societate. Și atunci s-a umblat la schema de reprezentare externă în comerțul exterior și a fost adusă foarte multă lume acasă, s-au redus posturile, dar trebuiau să mai țină în viață niște birouri. Și așa mi-a propus cineva atunci când lucram la comerțul exterior, dacă vreau să mă duc în America pe o perioadă de trei luni sau nu știu cât era atunci și am aterizat la Los Angeles și îmi dau seama acum dacă aș ateriza la Los Angeles fără GPS, dacă aș mai putea să mă să mă mișc că nu știi încotro să o  iei, adică este o infrastructură super sofisticată. Și am ajuns acolo și acolo m-a prins Olimpiada și pentru că eram singurul reprezentant ăsta era și titlul meu de reprezentant comercial și eram singur în Los Angeles când a venit delegația Comitetului Olimpic Român și cine să aibă grijă de ei decât singurul român care era acolo? Și pentru că eram acolo m-au și numit atașat olimpic ca să nu mai trimită pe cineva sau în sfârșit. Și am avut această ocazie în care am așteptat tot lotul olimpic atunci la aeroport. A fost o perioadă în care România a avut standing ovation pe stadionul din Los Angeles pentru că toate cele alte țări socialiste-comuniste boicotaseră jocurile olimpice de la Los Angeles pe modelul că înainte a fost la Moscova și au boicotat americanii și noi am fost singurii care au avut prezență acolo și am avut și cele mai bune rezultate ever.

I.V.: Locul 2 pe medalii în clasamentul general.

M.N.: Și eu m-am atașat de echipa de gimnastică.

I.V.: Vă amintiți vreun succes românesc?

M.N.: Desigur, desigur, mi-aduc aminte, am și poze, cu canotajul, soția lui Steven van Groningen, au fost la Olimpiada asta, în echipa Olandei și în echipa României, și i-am cunoscut acolo și mă duceam destul de des la canotaj. Mi-aduc aminte evident de toate competițiile la gimnastică, atunci era Mary Lou Retton, la noi Ecaterina Szabo, și la handbal emoțiile cele mai mari, pentru că tot vorbim de emoții, că de fapt când le ai.... A fost semifinală la handbal cu Iugoslavi și erau cu Vasile Stângă, cu cine mai era atunci în echipă...

Olimpiadele, factor de bunăstare economică? „Tipul ăsta după ce s-a terminat olimpiada nu știa ce să facă cu banii de fapt”

I.V.: Maricel Voinea.

M.N.: Și au condus cred, până la pauză sau așa, dar au condus o perioadă prima parte a meciului și după aia au cedat; și nu am trăit în viața mea niște emoții mai mari și mai rău că erau acolo români, sârbii și cine, mă rog, americanii, poporul mai puțin pasionat decât eram noi pentru handbal și, mă rog, au fost nume mari acolo. Și așa am ajuns eu atașat olimpic, am avut uniformă, am avut toate, am avut acces în satul olimpic, am fost la Los Angeles; era mai aproape, dar am fost la Santa Barbara, unde a fost iar satul olimpic, și acolo era și comitetul de organizare, și acolo l-am întâlnit pe Peter Ueberroth, a fost aproape un geniu. Pentru prima dată comitetul de organizare a olimpiadei în Los Angeles a făcut bani, adică au avut profit și Peter Ueberroth venea dintr-un business de turism pe care doar îl vânduse, și era super succes, cum ar fi acum prinții miliardari așa din America dar cu aproape 50 de ani din urmă și comitetul de organizare era într-un garaj, și au luat calculatoare acolo foarte mulți voluntari, la americani. Tipul ăsta după ce s-a terminat olimpiada nu știa ce să facă cu banii de fapt; nu au avut comitetul olimpic internațional nu prea au avut ocazii cu ceva timp înainte a fost la Montreal, care a fost un dezastru financiar, unde a luat Nadia Comăneci. Deci a fost o experiență foarte bună și foarte frumoasă și am făcut tot felul de poze. Eu am avut ocazia să călătoresc dar frustrarea mea cea mai mare a fost că nu puteam să călătoresc cu ai mei, adică n-am fost niciodată cu nevasta, cu copiii și te bucurai de lucruri și acolo erau, adică trebuiau făcute diapozitive, veneam acasă, le proiectam, dar nu era același lucru. Însă prima dată am ieșit cu familia după Revoluție.

Vezi întregul podcast, mai jos:

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News