Rusia a devastat Kievul și vestul Ucrainei: blocuri arse, școli distruse, civili morți și răniți – a răspuns Putin Operațiunii "Pânza de Păianjen" a ucrainenilor? (VIDEO)

Colaj DCNews; Sursa foto: Agerpres
Colaj DCNews; Sursa foto: Agerpres

Într-unul dintre cele mai ample atacuri aeriene recente, Rusia a lovit Ucraina cu rachete și drone, vizând capitala Kiev și mai multe orașe din vestul țării. Locuințe au fost distruse, cel puțin patru oameni au murit, zeci au fost răniți, iar infrastructura civilă a suferit pagube semnificative. Bombardamentele vin la doar o zi după ce Vladimir Putin l-a informat pe Donald Trump, într-o convorbire telefonică, că va răspunde dur la atacul ucrainean asupra bazelor aeriene rusești. A fost acesta răspunsul Kremlinului la operațiunea „Pânza de Păianjen”?

Ucraina a fost ținta unui atac aerian de proporții în noaptea de joi spre vineri, când forțele armate ruse au lansat un baraj de rachete și drone asupra mai multor zone populate din vestul țării, inclusiv capitala Kiev, potrivit relatărilor publicației Kyiv Independent. Raidul survine la scurt timp după avertismentul explicit al președintelui Vladimir Putin, care amenințase cu o reacție dură în urma unui atac ucrainean cu drone asupra unor baze aeriene din Rusia. Declarația a fost făcută într-o convorbire telefonică cu președintele american Donald Trump.

Imediat după miezul nopții, alarmele antiaeriene s-au declanșat în toate regiunile ucrainene, iar Forțele Aeriene au transmis că mai multe bombardiere strategice de tip Tu-95MS au fost văzute decolând, lansând, cel mai probabil, rachete de croazieră.

Explozibilii au vizat direct orașe mari și infrastructură esențială

Explozibilii au vizat direct orașe mari și infrastructură esențială. Au fost înregistrate explozii în Kiev, Lviv, Ternopil, Hmelnytskyi și Luțk. Capitala a fost grav afectată – dronele au lovit clădiri de locuințe și alte obiective civile, declanșând incendii în mai multe cartiere, printre care Solomianskyi, Holosiivskyi, Darnytskyi, Dniprovskyi și Shevchenkivskyi.

În Kiev, patru persoane și-au pierdut viața, iar alte 20 au fost rănite, dintre care 16 au fost transportate de urgență la spital, conform unei declarații făcute de primarul Vitali Klitschko.

Un incident deosebit de grav a avut loc în sectorul Solomianskyi, unde o dronă kamikaze a lovit etajul 11 al unui bloc cu 16 niveluri. Impactul a generat un incendiu violent, însă trei persoane au fost salvate din flăcări, iar focul a fost stins ulterior. În apropiere, o zonă industrială a fost cuprinsă de flăcări, generând daune semnificative.

În Holosiivskyi, resturile provenite din atac au lovit o clădire de locuit, declanșând un alt incendiu. În zonă a fost avariată și o școală, iar fragmentele unei drone au căzut chiar lângă o benzinărie, provocând daune unui autovehicul.

Atacul a vizat infrastructura energetică și instalațiile industriale. Oamenii au rămas fără curent electric. Chiar și o instituție guvernamentală a fost avariată

În districtul Dniprovskyi, autoritățile au raportat distrugeri importante la o stație de alimentare cu carburant. În paralel, linia de metrou dintre stațiile Darnytsia și Livoberezhna a fost afectată de atac – șinele și cablurile electrice au fost avariate, dar lucrările de reparație sunt în desfășurare și ar urma să se finalizeze în următoarele 24 de ore.

Ternopil, oraș din vestul Ucrainei aflat departe de linia frontului, a fost lovit de rachete Kalibr și drone Shahed. Atacul a vizat infrastructura energetică și instalațiile industriale, potrivit edilului Serhii Nadal. O parte din oraș a rămas fără curent electric, iar cinci persoane au fost rănite și se află sub îngrijire medicală.

Nici Luțk, din nord-vestul țării, nu a scăpat. Primarul Ihor Polishchuk a informat că în urma atacului au fost rănite cel puțin cinci persoane. Exploziile au afectat acoperișul unui bloc de locuințe, mai multe vehicule și clădiri comerciale. De asemenea, o instituție guvernamentală a fost avariată. Potrivit primarului, orașul a fost lovit de 15 drone și 6 rachete lansate de armata rusă.

Pe fundul acestui atac de amploare, amintim că președintele american Donald Trump a transmis, după o discuție telefonică cu Vladimir Putin, că liderul de la Kremlin plănuiește un răspuns sever la Operațiunea „Pânza de păianjen” – misiunea ucraineană care a lovit 41 de bombardiere rusești pe 1 iunie. Deși Putin nu a făcut publică o reacție oficială, Trump a avertizat că represaliile Rusiei „nu vor fi frumoase”.

CITEȘTE ȘI: Ucraina a distrus 30% din bombardierele strategice ale Rusiei. Zelenski salută succesul istoric al Operațiunii „Pânză de Păianjen”: Un rezultat absolut genial

Rusia a anunțat SUA că se va răzbuna în urma atacurilor Ucrainei. Acuzații de terorism

VEZI VIDEO AICI: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel
OSZAR »