EXCLUSIV  Statul paralizează inițiativa. Turismul românesc, blocat cu ștampila

Litoral
Litoral

Investitorul Alin Bucur, patronul plajei Caelia din Mamaia, a tras un semnal de alarmă cu privire la modul în care birocrația și nepăsarea autorităților paralizează inițiativele private și compromit șansele de redresare economică a României.

Investiția realizată de Alin Bucur pe plaja Caelia din Mamaia este blocată de ani de zile din cauza birocrației și a obstacolelor impuse de autorități, deși proiectul este finalizat și ar putea crea locuri de muncă și aduce venituri la buget. Investitorul Alin Bucur a criticat dur autoritățile pentru blocarea proiectului său și a îndemnat micii investitori să nu se teamă deoarece ei sunt adevărata forță economică, iar teama indusă de sistem este nedreaptă și paralizantă. 

„Fac un apel la noua administrație și la noua conducere a Guvernului: Nu se poate, e inadmisibil ce se întâmplă, e inadmisibil să avem oameni care blochează turismul! Pe lângă mine sunt zeci, chiar sute de oameni care pățesc același lucru, care spun: „Eu sunt prea mic, nu pot să vorbesc că îmi închid și ce nu am”.

Îi anunț pe această cale să nu le fie frică, că nu sunt mici. Ei sunt ăia mari, ei plătesc și ei îi țin în funcții pe cei care sunt astăzi. Nu trebuie să ne fie frică! Ne-au indus teamă și frică. De ce să-mi fie frică? Pe munca mea, pe banii mei, de ce să-mi fie frică?

Nu am făcut ilegalități, nu am omorât pe nimeni. De ce să-mi fie frică? 10 inși conduc 100. Nu e normal! Cu teama asta insuflată și cu frica asta - că nu dau TVA-ul, că te bagă în faliment - dar cine sunteți voi? Ați muncit vreodată în viața voastră? Doar că vă duceți la un birou, semnați o hârtie, blocați un om ani de zile și vă bateți joc de familia lui? Am ajuns să nu ne mai înțelegem om cu om”, a spus Alin Bucur.

 

2. -imagine fara descriere- (alin-bucur1_42832500.jpg)

 

„Sentimentele se vând la colț de stradă, nimeni nu mai iubește nimic"

Alin Bucur și-a exprimat dezamăgirea față de degradarea valorilor din societate și a subliniat că, deși a călătorit mult, nu s-ar vedea trăind în altă țară. Investitorul regretă dispariția solidarității între oameni și susține că astăzi domină egoismul oamenilor. 

„Este trist ce se întâmplă. Eu îmi iubesc țara. Nu aș putea și nu m-aș vedea să trăiesc în altă parte. Am fost plecat peste tot, dar nu aș putea să trăiesc în altă parte. Am prins niște timpuri în care erau tradiții, erau insuflate niște valori. Astăzi, văd că sentimentele se vând la colț de stradă, nimeni nu mai iubește nimic, toată lumea spune: „Dacă îmi merge mie bine, de ce să-i meargă și celuilalt?”.

Fără oameni în jur nu putem să trăim, și oamenii, ca să reziste, trebuie să aibă hrană și apă. Dacă nu au nici măcar asta, e o mare problemă", a spus Alin Bucur.

 

Cum poate fi redresată economia României 

Alin Bucur este de părere că, în prezent, cei care încearcă să fie patrioți sau să construiască ceva în România sunt percepuți negativ. Investitorul a criticat faptul că țara, deși frumoasă și cu potențial, a trecut de la o societate productivă la una de consum și consideră că reinvestirea în turism și sprijinirea mediului de afaceri ar putea duce rapid la redresarea economică.

„Adevărul este că, în ziua de azi, dacă încerci să fii patriot, dacă încerci să ții cu țara ta sau dacă încerci să construiești ceva, din păcate, ești considerat om rău. Probabil trebuie să lăsăm totul în paragină.

Avem o țară atât de frumoasă, ne plângem că avem deficit bugetar și că nu avem bani de pensii, de salarii, că avem atâția șomeri. Eram o societate care producea, am ajuns o societate de consum. Avem un sac de bani aici și dacă luăm azi puțin, mâine puțin și tot așa, rămâne gol. Așa suntem și noi.

Dacă am reîncepe să reinvestim, să reclădim - că avem pensiuni, avem tot felul de hoteluri, avem stațiuni balneoclimaterice - dacă s-ar reinvesti puțin și ar fi ajutat mediul de afaceri să reconstruiască puțin, eu zic că imediat am putea să ne revenim”, a spus Alin Bucur la DC News. 

 

Video: 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel
OSZAR »