Asociația Magistraților din România (AMR) se implică activ în ajutarea victimelor inundațiilor.
Redăm în acest sens comunicatul integral al AMR și posibilități privind donațiile:
Asociația Magistraților din România (AMR), organizație neguvernamentală, apolitică, națională și profesională a judecătorilor și procurorilor, declarată 'de utilitate publică' prin HG nr. 530/2008 - cu sediul în municipiul București, B-dul Regina Elisabeta nr. 53, sector 5, e-mail [email protected] -, membră a Asociației Internaționale a Judecătorilor (IAJ-UIM) și a a Asociației Europene a Judecătorilor (EAJ-AEM) din anul 1994, reprezentată legal de judecător dr. Andreea Ciucă, în calitate de președinte, face un apel public la solidaritate, către magistrați, în funcție și pensionari, precum și către celelalte profesii juridice, în aceste zile în care nu putem rămâne indiferenți!
Valorile pentru care am luptat ani la rând ne obligă să fim alături unii de alții, să ne pese de semenii noștri, nu numai prin cuvânt, ci și prin faptă. Aceasta este atitudinea pe care AMR a promovat-o și a materializat-o de multe ori, în peste trei decenii de existență. AMR s-a implicat în multe acțiuni umanitare, sub egida 'Magistrații cu voi și pentru voi'. Acțiunile au fost duse atât pe plan intern, cât și extern și au vizat: ajutorarea persoanelor sinistrate ca urmare a inundațiilor; ajutarea persoanelor din anumite regiuni, care aveau nevoie de tratament medicamentos pentru boli cronice sau acute; ajutarea unor familii cu copii care nu le puteau asigura acestora condiții minimale de trai; donații pentru dotarea spitalelor cu aparatură medicală; acțiuni în domeniul drepturilor persoanelor refugiate, etc.
În prezent, AMR desfășoară o campanie de sprijin financiar a oamenilor care au suferit pierderi materiale sau au fost evacuați din locuințele lor, în urma inundațiilor de acum câteva zile.
Donațiile pot fi făcute în următorul cont al Asociației Magistraților din România, deschis la Banca Comercială Română:
- RO05RNCB0086000508620001 - cont în lei.
Orice sumă este binevenită, orice sumă înseamnă o șansă de a oferi ajutor!
La fel ca întotdeauna, vom fi transparenți în modalitatea de utilizare a banilor.
Vă mulțumim!
Doamne ajută!
Asociația Magistraților din România,
prin jud. dr. Andreea Ciucă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci
de Roxana Neagu