Campion al României la fotbal, internat în stare gravă. A făcut AVC

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Fostul fotbalist a fost spitalizat de urgență, aflându-se în stare critică.

Fostul fotbalist Vasile Mănăilă, unul dintre cei mai apreciați fundași din istoria Universității Craiova, se află în comă după ce a suferit un accident vascular cerebral. În vârstă de 62 de ani, Mănăilă a fost internat de urgență, iar starea sa de sănătate este gravă, potrivit unui anunț făcut de FC U Craiova 1948.

„FCU 1948 este alături de Vasile Manăilă!”

„Fostul fotbalist al echipei noastre din perioada 1984-1991 în care a jucat 189 de meciuri și a marcat 20 de goluri, se află în comă după ce a suferit un accident vascular cerebral.

Vasile Mănăilă, 62 de ani, are în palmares titlul de campion și Cupa României cu echipa noastră în anul 1991, fiind unul dintre cei mai prolifici marcatori din postura de fundaș. 

FCU îi dorește multă sănătate și recuperare grabnică!”, a transmis clubul de ligă secundă.

Campion al României și jucător în competițiile europene

Vasile Mănăilă s-a născut pe 22 noiembrie 1962 în Bordușani, Ialomița, evoluând ca fundaș la echipele Farul Constanța și Universitatea Craiova.

Acesta a debutat în Divizia A în 1981 cu Farul Constanța, iar în 1984 s-a transferat la Universitatea Craiova, unde a evoluat până în 1991. În această perioadă, a câștigat titlul de campion al României și Cupa României în sezonul 1990-1991 și a participat în 19 meciuri din competițiile europene.

După încheierea carierei de jucător, a activat ca antrenor, colaborând cu Academia Hagi și pregătind echipa de tineret a Farului Constanța în 2015.

Citește și: Premiera ultimelor trei decenii în arbitrajul românesc: Istvan Kovacs va conduce finala Champions League

Citește și: Cristina Neagu, decorată de președintele Ilie Bolojan. Discurs emoționant al handbalistei române - FOTO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel
OSZAR »