Cea mai mare frică a românilor. Remus Ștefureac: Dincolo de propaganda ostilă, riscurile sunt reale

freepik__the-style-is-candid-image-photography-with-natural__71166
freepik__the-style-is-candid-image-photography-with-natural__71166

Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research realizat în perioada 26-30 mai 2025, posibilitatea unui conflict/război în care să fie implicată România este, de departe, cea mai importantă sursă de îngrijorare pentru aproape 42% dintre români.

Este un sondaj de opinie lunar realizat de INSCOP Research la comanda platformei de știri Informat.ro în parteneriat cu think-tankul Strategic Thinking Group.

Datele au fost culese în perioada 26-30 mai 2025. Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 1150 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.9%, la un grad de încredere de 95%.

Remus Ștefureac, director INSCOP Research, a zis:  „Cea mai mare parte a românilor (aproape 42%) sunt îngrijorați de posibilitatea unui conflict/război în care să fie implicată România, ceea ce reprezintă un procent de aproape trei ori mai mare decât următoarele surse de îngrijorare și anume înrăutățirea stării de sănătate (15%), respectiv creșterea prețurilor (aproape 15%). Agresiunea militară a Rusiei în Ucraina, intensificarea conflictului și dificultățile legate de ajungerea la o soluție de pace se numără printre motivele unei asemenea percepții. La aceaste motivații obiective se adaugă acțiuni de dezinformare persistente, promovate de entități politice locale, care au răspândit narațiuni false ale Rusiei, în scop vădit electoral. Dincolo însă de propaganda ostilă menită să provoace disensiuni în societatea românească, riscurile de securitate sunt reale și provoacă o anxietate puternică în rândul românilor. Din acest motiv, încrederea în NATO și Armată este atât de ridicată, iar o majoritate puternică sprijină creșterea cheltuielilor pentru înzestrarea Armatei României, așa cum au surprins cercetările INSCOP anterioare”.

Cea mai importantă sursă de îngrijorare

Posibilitatea unui conflict/război în care să fie implicată România este cea mai importantă sursă de îngrijorare pentru 41.7% dintre români. Înrăutățirea stării de sănătate reprezintă cea mai importantă sursă de îngrijorare pentru 15% dintre cei intervievați, în timp ce creșterea prețurilor este menționată de 14.9%.  9.2% din cei intervievați sunt cel mai mult îngrijorați de diminuarea drepturilor si libertăților fundamentale, 8.2% de diminuarea veniturilor, 5.4% de pierderea locului de muncă,  iar 1.6% de deteriorarea mediului înconjurător. 2.4% menționează alte probleme, iar 1.6% nu știu sau nu răspund la această întrebare.

Sunt îngrijorați de posibilitatea unui conflict/război în care să fie implicată România votanții PSD și ai AUR în proporții mai mari decât votanții PNL și USR, femeile în proporții mai mari decât bărbații, persoanele de peste 60 de ani în proporții mai mari decât tinderii de 18-29 de ani, angajații la stat în proporții semnificativ mai mari decât angajații de la privat. 

1. -imagine fara descriere- (inscop-razboi_50740300.jpg)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel
OSZAR »