Comisia Europeană cere din nou României să elimine plafonarea prețurilor la gaze. Țara noastră are 2 luni la dispoziție pentru a se conforma

Foto cu rol ilustrativ: Freepik
Foto cu rol ilustrativ: Freepik

Comisia Europeană avertizează din nou România să renunțe la plafonarea prețurilor la gaze.

Comisia Europeană a transmis un nou avertisment oficial României, miercuri, 7 mai, cerând autorităților să elimine plafonarea prețurilor la gaze naturale, o măsură considerată incompatibilă cu legislația Uniunii Europene.

Executivul european a emis un aviz motivat în cadrul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, criticând impunerea de către statul român a unui preț fix pentru o parte din producția internă de gaze vândută clienților.

Potrivit Comisiei, această intervenție pe piață „restricționează libertatea producătorilor de gaze de a stabili prețurile” și încalcă Directiva 2009/73/CE, care garantează norme comune pentru piața internă a gazelor naturale.

Încă un apel al Comisiei Europene, la șase luni distanță

În octombrie 2024, România a mai primit o scrisoare de punere în întârziere, primul pas procedural în procesul de infringement. Acum, prin avizul motivat, Comisia face un pas suplimentar în direcția unui posibil proces la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. 

„Comisia consideră că măsura legată de prețul gazelor restricționează principiile fundamentale ale formării libere a prețurilor (...), în detrimentul pieței interne și al consumatorilor.”

Autoritățile din România au acum două luni la dispoziție pentru a răspunde oficial și pentru a corecta măsurile contestate. În caz contrar, Comisia poate sesiza instanța europeană.

Totodată, avizul motivat emis miercuri nu se referă la plafonarea veniturilor pentru producătorii de energie electrică din România, deși această măsură a fost inclusă în scrisoarea de punere în întârziere, mai precizează Comisia. Motivul este că, în prezent, mai multe cauze preliminare privind această problemă se află pe rolul Curții de Justiție. În funcție de rezultatul acestor cauze, Comisia va decide dacă va continua procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.

Citește și: Comisia Europeană se pregătește de o pandemie de gripă. Peste 27 de milioane de doze de vaccin, disponibile

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel
OSZAR »