De la autostrăzi perfecte la ocoliri haotice: Criza infrastructurii care zguduie Germania și propulsează AfD-ul

Sursa Foto: Agerpres
Sursa Foto: Agerpres

Timp de decenii, Germania a fost sinonimă cu ingineria de top și autostrăzi impecabile. Astăzi, însă, țara se confruntă cu un colaps lent al infrastructurii: poduri închise și șosele distruse. În acest vid de încredere, extrema dreaptă profită politic, prezentând „podurile sfărâmate” drept simbolul eșecului statului modern.

Germania, cunoscută drept cea mai puternică economie a Europei și recunoscută pentru excelența sa inginerească, se confruntă cu un declin vizibil al infrastructurii. Această realitate nu doar că afectează viața de zi cu zi a cetățenilor, dar devine și un subiect tot mai exploatat politic de extrema dreaptă, scrie The Guardian.

La Berlin, un episod recent a devenit emblematic pentru această criză. Wolfgang, un berlinez de 82 de ani, așteaptă autobuzul M49 privind cu dezamăgire spre rămășițele unui pod de care îl leagă amintiri vechi de șase decenii. „Acum nu mai putem decât să sperăm că se vor apuca de treabă să construiască unul nou, deși am dubii că voi mai trăi să-l văd terminat”, spune el, în timp ce din apropiere răsună sunetele grele ale demolării.

Rinbahnbruecke, un pod important cu trei benzi din Berlin, a fost închis brusc în luna martie, după descoperirea unor fisuri grave. În urma deciziei, autoritățile au fost nevoite să redirecționeze traficul zilnic al celor 100.000 de vehicule care îl traversau. La doar o lună distanță, un alt pod esențial pentru infrastructura capitalei – Wuhlheide – a fost declarat nesigur și trecut pe lista structurilor ce urmează să fie demolate. Astfel de cazuri nu sunt excepții: experții estimează că 4.000 de poduri de pe autostrăzile germane și alte 12.000 de poduri obișnuite necesită reparații urgente sau reconstrucție totală.

Problemele nu se limitează la Berlin. Poluare și promisiuni politice

Problemele nu se limitează la Berlin. În orașul estic Dresda, podul Carola, construit în urmă cu 53 de ani peste râul Elba, s-a prăbușit în septembrie, la doar zece minute după ce un tramvai a trecut peste el. Din fericire, incidentul nu a provocat victime, însă autoritățile locale vorbesc despre o tragedie evitată la limită.

În Luedenscheid, un oraș din vestul Germaniei, viața cotidiană a fost profund afectată după închiderea viaductului Rahmede în 2021. Traficul greu, cu peste 25.000 de camioane redirecționate zilnic, a sufocat localitatea, provocând poluare, zgomot și scăderea veniturilor locale. Noul viaduct este în construcție și ar trebui să fie gata anul viitor.

Deși infrastructura în declin este asociată adesea cu lipsa fondurilor, economistul Oliver Holtemoeller de la Institutul Halle susține că problemele sunt mult mai complexe: „Povara birocratică, numărul mare de proceduri complexe de planificare și lipsa oamenilor capabili să facă această muncă” sunt cauzele reale ale degradării. În plus, proiectele pe termen scurt sunt adesea preferate de politicienii aflați în căutare de realegere, ceea ce compromite investițiile pe termen lung.

"Incidente precum închiderile de poduri și drumuri o să fie ceva tot mai frecvente în viitor"

Noua administrație condusă de Friedrich Merz a identificat infrastructura ca o prioritate urgentă. În martie, Merz a propus o lege care prevede alocarea a 500 de miliarde de euro în următorii ani pentru reparații și construcții de infrastructură, bani ce urmează a fi obținuți prin împrumuturi. Podurile sunt deja considerate o chestiune de securitate națională, având în vedere că multe dintre ele trebuie să fie apte să susțină inclusiv trecerea tancurilor în cazul unui conflict militar.

Profesorul Helmut Schmeitzner de la Școala de Economie și Drept din Berlin avertizează că publicul trebuie să se obișnuiască cu astfel de incidente: „În general, infrastructura noastră este într-o stare în care trebuie să ne așteptăm ca incidente precum închiderile de poduri și drumuri să fie ceva tot mai frecvente în viitor”.

Cum profită extrema dreaptă

Pe fondul acestei crize, extrema dreaptă germană, reprezentată de AfD, câștigă teren politic. Partidul a transformat colapsul infrastructurii într-o temă centrală de campanie, denunțând starea podurilor drept „simbolul eșecului statului”.

Declinul infrastructurii germane a devenit un subiect atât de discutat, încât a fost ironizat într-un episod special al unei emisiuni de satiră TV, intitulat „Germania în prăbușire”. Într-un joc de cuvinte amar, realizatorii au propus sloganul „Rust in peace” – „Ruginească în pace” – în locul clasicului „Rest in peace” (nr. "odihnească-se în pace").

Cu toate acestea, pentru milioane de germani, nu mai e nimic amuzant. Dacă noua administrație nu livrează rapid rezultate vizibile, consecințele politice pot fi severe, conform The Guardian.

CITEȘTE ȘI: Angela Merkel avertizează că Spațiul Schengen ar putea fi desființat: Am putea asista la distrugerea Europei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel
OSZAR »