Două persoane căutate de autoritățile germane pentru infracțiuni contra patrimoniului au fost identificate de polițiștii harghiteni, fiind făcute demersurile necesare pentru extrădarea acestora.
Biroul de Presă al IPJ Harghita a informat că este vorba de un bărbat de 27 ani și o femeie în vârstă de 26 ani, depistați în urma unei operațiuni care a avut loc luni, 26 mai.
„La data de 26 mai 2025, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, în colaborare cu polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Gheorgheni și ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au depistat, în urma unor activități specifice de investigare, două persoane - un bărbat și o femeie, de 27, respectiv 26 de ani - pe numele cărora erau emise mandate europene de arestare de către autoritățile din Germania. Cei doi erau căutați pentru săvârșirea unor infracțiuni contra patrimoniului”, a transmis sursa citată.
În aceeași zi, cele două persoane au fost prezentate procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, care a dispus reținerea acestora pentru 24 de ore.
Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Târgu Mureș a dispus arestarea preventivă pentru 15 zile, în vederea extrădării, față de bărbatul de 27 de ani și măsura arestului la domiciliu, față de femeia de 26 de ani, a mai informat IPJ Harghita.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu