Campanie de influenţare a alegerilor prin site-uri clonate, demascată de MAI

Foto: MAI
Foto: MAI

MAI atrage atenţia cu privire la o campanie de influenţare a alegerilor prin site-uri clonate.

Ministerul Afacerilor Interne a anunțat vineri reluarea unei campanii de manipulare a opiniei publice, desfășurată prin pagini care copiază identitatea unor instituții publice, televiziuni și agenții de presă.

Conform unui comunicat transmis de instituție, rețeaua de pagini de tip „Doppelganger”, semnalată anterior pentru tentativele de influențare a procesului electoral, a redevenit activă. 

MAI: Mesajele sunt construite astfel încât să genereze reacţii emoţionale rapide

 

„În continuarea avertizărilor anterioare privind campania de influențare a procesului electoral prin intermediul rețelei de pagini de tip Doppleganger care impersonează paginile oficiale de internet ale unor instituții publice, televiziuni și agenții de presă, prin preluarea întocmai a elementelor de identitate vizuală, precizăm că aceasta a fost reluată, de data aceasta acțiunile de dezinformare fiind realizate într-o manieră nedisimulată, ieșind practic de sub pragul de detecție sub care s-au situat anterior. Mesajele sunt construite astfel încât să genereze reacţii emoţionale rapide, fiind prezentate sub forma unor dezvăluiri explozive şi însoţite de imagini sugestive, unele generate cu ajutorul Inteligenţei Artificiale”, a transmis MAI.

Instituția mai precizează că rețeaua respectivă se adaptează ușor, sincronizând mesajele cu evenimentele importante de pe plan intern și internațional și folosind tehnici de microtargetare politică în campaniile plătite.

MAI atrage atenția că paginile false atrag trafic prin reclame malițioase plasate pe site-uri de tip clickbait, iar linkurile acestora sunt distribuite în comentarii de către administratorii a peste 2.000 de conturi de Facebook.

Până la finalizarea anchetei și neutralizarea rețelei implicate, MAI le recomandă cetățenilor să verifice informațiile doar din surse oficiale, să raporteze conținutul suspect și să evite distribuirea materialelor a căror autenticitate nu este confirmată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel
OSZAR »