Zeci de imobile, terenuri controversate, influență în justiție și conexiuni politice până în vârful Guvernului – așa arată portretul ascuns al lui Stephan Braune, fost lider PDL și PNL, acum vehiculat ca viitor consilier al ministrului Marcel Boloș. Potrivit unei mărturii detaliate, Braune ar fi parte centrală într-o rețea imobiliară din Sibiu, protejată de influența directă a fostului președinte Klaus Iohannis.
În spatele fațadei liniștite a Sibiului se conturează o rețea imobiliară discretă, dar extrem de influentă, despre care tot mai multe voci locale susțin că este condusă din umbră de controversatul om de afaceri Stephan Braune — fost lider PDL și PNL, cu o avere estimată informal la zeci de milioane de euro. Numele său apare în tot mai multe mărturii, inclusiv ale unor foști funcționari care susțin că Braune a reușit, cu sprijin politic și conexiuni în justiție, să devină proprietarul a peste 60 de imobile, terenuri și străzi întregi, în moduri care ridică serioase semne de întrebare.
Legăturile sale cu personaje-cheie din politica națională — inclusiv cu fostul președinte Klaus Iohannis și actuali miniștri PNL — îl plasează în centrul unei presupuse rețele de influență. Fostul pilot Oprișiu Dumitru, unul dintre puținii localnici care au avut curajul să vorbească public, descrie un sistem de putere paralelă.
Astăzi, Braune este vehiculat ca viitor consilier al ministrului Marcel Boloș — un rol care, spun localnicii, doar confirmă că, în România, influența și impunitatea merg mână în mână. Într-o țară în care un fost președinte a fost acuzat că deține „doar” șase case, cazul Braune deschide un nou capitol despre cum pot fi capturate orașe întregi de rețele politico-imobiliare opace și protejate.
„Din ce am auzit, domnul Braune este toată ziua pe la București, pe la minister. Acum, ce pot să vă confirm e că domnul Boloș și-a făcut vremea pe aici, pe la el, prin Cișnădioara: petreceri, șprițuri, Anul Nou. Nu numai el, tot grupul, mulți alți politicieni din PNL. Cam toată lumea se perindă pe la el, pe aici. Are mai multe proprietăți, printre care una aici, la Cișnădioara. El este ce se aude că este. Un fost jurnalist, care a avut — cel puțin din punctul meu de vedere — o moarte ciudată, a documentat mai multe ilegalități comise de el. Foarte mulți din Sibiu știu că are undeva la 60 de imobile, împrăștiate într-un fel ca să nu atragă atât de mult atenția.
O spun direct. El îi are la mână pe toți: de la judecători, până la avocați, procurori, oameni de la administrație, la cadastru și politicieni de la centru. Dânsul intră unde vrea și cum vrea. Toată lumea e la cheremul lui, asta spune multe despre el. Mulți știu pe aici, dar nu vorbesc. Inexplicabil, primăria i-a vândut o porțiune de stradă, o parte unde aveam noi, cei de aici, acces, iar acum a blocat accesul. Mai mult, în comuna Cișnădioara s-a introdus apă și canal, iar vreo 8 sau 10 familii au rămas pe dinafară, fiindcă nu a dat el voie. Aparent, spune dânsul, e proprietatea lui. Eu, din ce știu, un drum public se desființează doar prin hotărâre guvernamentală. Nu știe nimeni cum a intrat stăpân pe porțiunea aia de 300 și ceva de metri pătrați de drum. Dânsul este implicat în treburile astea cu terenuri și imobile și prin Turcia, și prin Valea Jiului. Am fost sfătuit de mai mulți să tac și să-mi văd de treabă, pentru că nu au scrupule. Abia ce am reușit, cu presiuni la primărie, să ne lase dreptul de trecere, astfel încât să intrăm și să ieșim din casă. Nu ne-au dat dreptul pentru apă, canal și utilități. Noi, în secolul XXI, cărăm apă cu bidoanele și cu papornița. Totul se întâmplă la 10 km de Sibiu, în anul 2025.
A fost o greșeală când lumea s-a concentrat pe faptul că fostul președinte, Klaus Iohannis, are 6 case. E o nimica toată pe lângă Stephan Braune. Eu, 7 ani, am avut proces cu Iohannis când era primar. Au vrut să-mi ia terenul. E o poveste lungă. Am tot întrebat la primărie și nimeni nu vrea să-mi răspundă sau mi se răspunde evaziv. Am nomenclator stradal, cu totul terminat, pe numele meu, cu număr, strada Mărului 50 — au blocat totul și i-au dat-o lui Braune. Cum a obținut hotărârea judecătorească? Eu mă întreb cum a dat judecătorul acea hotărâre judecătorească, știind că blochează un drum public? Cu justiția de la noi, mori ca prostul cu dreptatea în mână. Am tot încercat să facem acțiuni, cu sesizări la DNA. Mi-au zis mulți că o să fac sesizare și că o să se întoarcă împotriva mea. Așa a fost. Eu sunt pățit și în presă cu ceva. În urmă cu mulți ani, m-au băgat într-o poveste murdară. Au spus că l-am dus pe Becali și pe alții — atunci lucram la Tarom — pe niște sute de mii de dolari la Liverpool. Eu nu am primit de la Becali și de la nimeni din echipa lui un „bună ziua”, „mulțumesc” sau „la revedere”. Din cauza acelei povești a trebuit să-mi dau demisia din Tarom. Mi-am lăsat familia și am plecat. Nu mă mai puneau la zbor, îmi făceau numai șicane, cum că eu aș fi luat șpagă de la Becali.
Stephan Braune, când a venit în 1995 aici, a venit în șlapi, în blugi și cu un Trabant. Mai toți știu că a fost agent STASI în fosta Republică Democrată Germană. A fost sprijinit de cozile de topor din justiția română. Știu oameni aici care, pentru 20 de centimetri, au fost puși de primărie să dea gardul jos, ca să-i dea lui. Nimeni nu-i spune nimic. Eu, la rândul meu, am avut probleme și mai serioase cu el. În spatele bisericii catolice au intervenit cu niște acte false prin care au vrut să-mi ia terenul de aici, din Cișnădioara, cu case cu tot. Erau implicați fostul primar al Cisnădiei, domnul Iohannis, când era șeful Forumului Democrat German, și Braune. Șapte ani m-am judecat cu ei. Ce-au făcut? A luat un număr de cadastru de nu știu unde, iar cu ajutorul celor de la cadastru, l-au suprapus peste terenul meu. Abia după ce avocatul a răscolit prin arhive s-a aflat adevărul. De atunci sunt supus la tot felul de presiuni continue. Nu se atinge nimeni de el.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News