Un senator, trimis în judecată pentru că a condus cu permisul suspendat

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Procurorii Parchetului General au finalizat ancheta și au trimis în judecată un senator român, acuzat că a condus un autoturism în perioada în care avea permisul suspendat.

UPDATE:

Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, este vorba despre senatorul PSD Marius Humelnicu. El a fost trimis în judecată de Parchetul General, după ce în martie 2024 a condus în Bucureşti o maşină având permisul suspendat.

Știrea inițială:

Un senator din Parlamentul României va fi judecat pentru conducerea unui vehicul cu permisul suspendat. Infracțiunea este sancționată de articolul 335, alineatul 2 din Codul penal. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunțat că dosarul a fost trimis instanței competente – Înalta Curte de Casație și Justiție.

„Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a finalizat cercetările și a dispus trimiterea în judecată a unui senator în Parlamentul României sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană căreia dreptul de a conduce i-a fost suspendat, prevăzută de art. 335 alin. 2 Cod penal.

Ce acuzații i se aduc senatorului

 

Din rechizitoriul întocmit în cauză a rezultat următoarea situație de fapt:

La data de 31.03.2024, inculpatul a condus un autoturism în municipiul București, având dreptul de a conduce suspendat în perioada 13.12.2023 – 10.04.2024, ca urmare a aplicării sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.

Acest drept îi fusese suspendat inculpatului ca urmare a săvârșirii, în anul 2022, a contravențiilor prevăzute de art. 121 alin. 1 din R.A.O.U.G. nr. 195/2002 aprobat prin H.G. nr. 1391/2006. După suspendarea dreptului de a conduce, inculpatul a făcut plângere la instanță împotriva procesului verbal de contravenție, fiindu-i restituit permisul de conducere. Ulterior, plângerea sa a fost respinsă ca neîntemeiată, decizia definitivă în speță fiind pronunțată pe 13.11.2023.

Rechizitoriul a fost transmis Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanţă competentă să judece cauza în fond.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăţie”, transmite Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un comunicat de presă.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel
OSZAR »