Ministerul Fondurilor Europene, proiect de neînțeles: Plin de actualizări, transpuneri și acronime, acum ghicește și viitorul

pexels
pexels

Ce face MIPE înțelege MIPE. 

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene vine cu multe pasaje, în proiectul de guvernare, de neînțeles pentru români. Dacă ”specialistul” care a scris proiectul este atât de avansat încât să nu mai exprime inteligibil în limba română, ar fi putut apela la secretarul, virtual, ChatGPT. Un exemplu  este cel de mai jos: 

- Păstrarea accentului Politicii de Coeziune pe convergența economică-socială și teritorială, dar cu o componentă relevantă/puternică de competitivitate subsumată. - din proiectul MIPE. 

- UE va continua să investească pentru a reduce decalajele dintre regiuni (convergență), dar va condiționa sau orienta aceste investiții către măsuri care stimulează competitivitatea economică – cum ar fi inovația, digitalizarea, eficiența – pentru a garanta un progres durabil. - traducere ChatGPT. 

Dar aceasta este o mică parte din proiectul MIPE care efectiv nu este pe înțelesul românilor, dincolo de faptul că întreg programul de guvernare al Ministerului este despre actualizări și transpuneri în acord cu diferite acronime. Pare că citim conversația unor adolescenți, care mai rar scriu un cuvânt întreg. 

În plus, din dorința unui proiect al viitorului, MIPE ajunge să transpună ca să actualizeze o Hotărâre de Guvern din viitor. În 2025, probabil Ministerul știe că ce va face nu va fi bine și că-n viitor va modifica HG-ul din 2026. 

”Principalele direcții de acțiune sunt legate de îndeplinirea condițiilor prealabile: 

1. Transpunerea Directivei ETS2 de către MMAP, prin actualizarea HG 780/2026 și a legislației secundare aferente; în absența transpunerii, Comisia va considera planul ca fiind nerelevant și îl va respinge” arată proiectul de guvernare. 

Sigur, o mică eroare de redactare, dar cine citește de ce trebuie să ghicească la ce Hotărâre de Guvern se referă Ministerul?

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel
OSZAR »