Miruna Ionescu a aflat că are un cancer agresiv, după primele dureri în brațul drept. Au îngrijorat-o și a mers la medic. Astăzi, consideră că boala nu vine întâmplător.
Miruna Ionescu, pacient oncologic vindecat, a vorbit despre lupta sa cu cancerul, care s-a încheiat acum 5 ani. După 5 ani, riscurile de recidivă scad, ceea ce oferă pacientului o ușurare. A avut un cancer agresiv, dar spune că a avut norocul să-l depisteze la început. ”Cel mai important este că am avut șansa să fiu foarte bine navigată, de către toți medicii care au fost alături de mine, începând cu doamna Berteanu (n.r. Dr. Cristina Berteanu, Medic primar A.T.I., doctor în medicină și vicepreședinte al Asociației R.O.Z). Nu am considerat-o nici luptă, nici un moment în care viața se încheie, ci doar trecerea la o nouă etapă. Cancerul nu vine întâmplător, poate vine să schimbi ceva la tine, ca o lecție. Lucrurile au mers într-o direcție în care am simțit vindecarea și mi-am dorit-o mai mult ca orice. Tot acest parcurs de aproape un an de tratament, de operație, a fost un drum pe care l-am luat ca pe o șansă la viață” spune Miruna Ionescu, adăugând că nu este o sentință, deși admite că poate este un caz fericit.
”Când am avut primele simptome, primele dureri în brațul drept, când am simțit primul punct că s-ar întâmpla ceva, m-am prezentat la medic. Așa l-am descoperit în fază incipientă, la mine au existat semnale” a mărturisit Miruna Ionescu, în cadrul dezbaterii "Cancerul poate fi învins prin prevenție, depistare precoce și terapie inovatoare! Ediția 2025", organizate de DCNews Media Group. A admis că nu a fost un parcurs ușor, doar cu speranță, existând și ”momente în care te pierzi, dar, în final, iată că am găsit lumină”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News