O patrulă de avioane de luptă franceze au conturat emblema Ucrainei în timpul unui zbor deasupra Mării Negre

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Miercuri, o patrulă aeriană formată din avioane de luptă Mirage 2000 ale Forțelor Aeriene ale Franței a survolat Marea Neagră într-o misiune demonstrativă, traiectoria zborului atrăgând atenția la nivel mondial. Potrivit Forțelor Aeriene Ucrainene, avioanele au desenat în aer emblema națională a Ucrainei, tridentul.

Ruta parcursă a fost vizibilă pe platforme publice de monitorizare a zborurilor precum Flightradar24, iar imaginea spectaculoasă a fost rapid preluată în social media, în presa internațională și pe ecranele a milioane de utilizatori.

„A fost reperat nu numai de radarele rusești, ci și de milioane de utilizatori din întreaga lume. A apărut în fluxurile de știri ale rețelelor sociale, în presa mainstream și pe ecranele smartphone-urilor”, au transmis reprezentanții Forțelor Aeriene din Ucraina.

Autoritățile de la Kiev au subliniat că această acțiune depășește simbolismul și reprezintă o dovadă clară a sprijinului internațional și a angajamentului aliaților. „Acest gest este o demonstrație de sprijin, solidaritate și parteneriat strategic cu Ucraina. Pentru Ucraina, acest act are mai mult decât o valoare simbolică. El ilustrează sprijinul internațional și disponibilitatea aliaților noștri de a acționa”, au precizat Forțele Aeriene Ucrainene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel
OSZAR »