Autospecială SMURD, răsturnată în București în urma ciocnirii cu un autoturism pe bulevardul Libertăţii

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

O autospecială SMURD s-a răsturnat, marţi dimineaţă, după ce s-a ciocnit cu un autoturism condus de un bărbat de 50 de ani.

Vezi și - Cauzele stresului din trafic. Combinaţia care le scoate peri albi şoferilor, explicată de un expert

Autospeciala SMURD se deplasa în misiune pe bulevardul Libertăţii, la intersecţia cu bulevardul Naţiunile Unite.

"La data de 1 iulie, în jurul orei 8:30, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident de circulaţie la intersecţia dintre bulevardul Libertăţii cu bulevardul Naţiunile Unite. O autospecială din cadrul Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare, care se deplasa pe bulevardul Libertăţii, având semnalele acustice şi luminoase în funcţiune şi fiind în misiune, când a ajuns la intersecţia cu bulevardul Naţiunile Unite a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 50 de ani", transmite Brigada Rutieră.

Pagube materiale


Nicio persoană nu a suferit vătămări, iar în urma accidentului au rezultat exclusiv cu pagube materiale. Ambii conducători de vehicule au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. "Aceştia au fost îndrumaţi la sediul Biroului Accidente Uşoare, în vederea întocmirii documentelor de constatare", arată sursa citată.

Vezi și --- Fenomenul îngrijorător care apare când conduci: Ce este „adormirea simțurilor“ și ce să faci pentru a depăși riscurile / video

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel
OSZAR »