Ungaria va oferi credite subvenţionate pentru cei care îşi cumpără prima locuinţă

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Ungaria va oferi împrumuturi subvenţionate, cu o dobândă de 3%, pentru toţi cei care îşi cumpără prima locuinţă, indiferent de locul unde îşi achiziţionează proprietatea, a scris miercuri premierul Viktor Orban pe pagina sa de Facebook, transmite Reuters.

Acest program a fost anunţat într-un moment în care partidul Fidesz al lui Viktor Orban, care se pregăteşte pentru alegerile parlamentare de anul viitor, este devansat în sondaje de formaţiunea de opoziţie Tisza, şi se confruntă şi cu provocări economice, în condiţiile în care PIB-ul Ungariei s-a contractat în primul trimestru.

Viktor Orban a spus că împrumuturile subvenţionate vor putea fi folosite atât pentru achiziţionarea de case, cât şi de apartamente, dar nu a oferit alte detalii, promiţând că le va anunţa la o dată ulterioară.

Guvernul de la Budapesta mizează pe o creştere economică de 2,5% în acest an, chiar dacă un secretar de stat din Ministerul Economiei a declarat, luna trecută, că această prognoză de creştere este revizuită în prezent.

Majoritatea analiştilor sunt de părere că cifra de 2,5% este una mult prea optimistă, în timp ce Banca Naţională a Ungariei mizează pe o creştere economică de doar 0,8%, în acest an.

Cu toate acestea, unii investitori sunt îngrijoraţi că situaţia slabă a economiei ar putea declanşa genul de relaxare fiscală care l-a ajutat pe Orban să fie reales în 2022.

În luna februarie, Orban a anunţat că Guvernul va oferi granturi gratuite pentru ca sute de mii de pensionari din mediul rural să îşi poată renova casele, un program care vizează o categorie de alegători care, în mod tradiţional, a sprijinit partidul Fidesz, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel
OSZAR »