Urmărește emisiunea live


Alexandru Rogobete, ministrul propus la Sănătate, precizări despre aplicarea CASS-ului și "taxa pe boală"

Foto: Facebook Alexandru Rogobete
Foto: Facebook Alexandru Rogobete

Alexandru Rogobete, ministrul propus al Sănătății a vorbit despre noile măsuri în cazul pacienților și aplicarea CASS-ului.

Alexandru Rogobete, propus pentru funcția de ministru al Sănătății, a vorbit despre „taxa pe boală”, dar și ale măsuri care vor fi aplicate în domeniul sănătății.

"Despre „taxa pe boală”: Venitul pacienților nu va scădea. Astăzi avem milioane de concedii fictive. Nu putem continua așa. Această măsură va descuraja abuzurile, dar nu va afecta pacienții corecți. Nu vom merge acasă la oameni să-i verificăm, controlul se va face medical, prin fișe.

Despre CASS la pensii:

Nu se taxează întreaga pensie. Se aplică doar pentru partea care depășește 4.000 de lei. Dacă ai o pensie de 5.000 lei, plătești 10% doar din 1.000.

Despre medicii care lucrează și la stat, și la privat:


Nu interzicem privatul, dar cerem respectarea programului de la stat. Dacă un medic e angajat într-un spital public, trebuie să lucreze acolo în timpul programului. După ora 15 sau 16, e liber să aleagă. Dar nu mai acceptăm situații în care pacienții sunt trimiși „la privat” în mijlocul zilei.

Despre spitalele publice vs. private:

Vrem un parteneriat corect. Spitalele private care vor contracte cu CNAS vor trebui să aibă 80% din personalul medical angajat full-time. Asta se cere deja spitalelor publice, e firesc să cerem același lucru și în privat.

Despre spitalele ineficiente:

Reorganizăm pe criterii clare. Nu închidem spitale după ureche. Vom analiza gradul de ocupare pe fiecare secție. Dacă o secție are sub 50% grad de ocupare în ultimii ani, e un semnal clar că trebuie regândită.

Despre serviciile private în spitalele publice:

Spitalele publice pot oferi servicii private după program. Nu vorbim despre SRL-uri care vin să opereze în spitale de stat. Vorbim despre spitale publice care, după ora 16, pot oferi servicii plătite, cu condiția ca acestea să fie acoperite din asigurări private, nu din buzunarul pacientului. E o soluție pentru a aduce bani noi în sistem.

Despre PNRR și investiții:

Toate cele 19 spitale vor fi finalizate. Nu contează dacă fondurile vin din PNRR, Banca Mondială sau bugetul național. Important e să avem spitale noi, moderne. PNRR rămâne în coordonarea mea, la fel ca și celelalte investiții majore.

Nu tăiem din finanțare, ci realocăm eficient. Unele spitale nu consumă fondurile alocate. Vom analiza execuția bugetară și vom redirecționa banii acolo unde e nevoie", a transmis Rogobete.

Amintim că luni, 23 iunie, comisiile reunite de sănătate ale Camerei Deputaților și Senatului l-au avizat favorabil pe Alexandru Rogobete, propus pentru funcția de ministru al Sănătății.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel
OSZAR »